Unele lucruri doar se simt. Se simt în tăcerea scurtă dinaintea primului suflu, în felul în care degetele ei mângâie flautul și în tremurul fin al unei note care refuză să moară. Acolo, cu apa curgând în spatele ei, granița dintre sunet și natură dispare. Muzica ei nu este altceva decât apă care curge prin suflet, fluidă, neîmblânzită, spălând tot ce e zgomot și lăsând în urmă doar emoție pură. A fost o ședință foto în care n-am căutat cadrul perfect, ci adevărul. Pentru că un aparat nu poate fotografia o melodie, dar poate surprinde secunda exactă în care un om se pierde pe sine ca să devină muzică. Sunt stări pe care nu le poți asculta doar cu urechile. Trebuie să le lase să te treacă.